Confesiunile unui Recruiter.

Cum se schimbă piața muncii.

Poate e momentul să devin vulnerabilă și am să o fac cu postarea următoare.

Alaltăieri nu am scris pe blog, așa cum o făceam în fiecare zi de Miercuri și vă recunosc că spre prânz aveam un sentiment ciudat – parcă devenise o obișnuință ca pe la ora aceea deja să avem reacții și comentarii (deși nu am avut multe articole). Recunosc că m-am gândit: “Oare e cineva care ne duce dorul sau așteaptă newsletterul?” și ce să vedeți, ieri mi-a venit confirmarea de la o cititoare tare dragă mie. Mi-a spus din senin că nu a primit newsletterul și am realizat atunci că, și dacă scriu pentru un om, doi sau o mie, e important să o fac.

În ultimele câteva săptămâni am resimțit destul de mult momentul negativ al pieței de recrutare din România. Punând gluma la o parte, procesele încep să fie din ce în ce mai mult despre “cum te vinzi” și nu “ce vinzi”. M-am confruntat cu nenumărate feedbackuri negative, pe care, desigur, eu trebuie să le transmit candidaților, fără însă a avea un argument concret pentru care ei sunt respinși sau, și mai rău, feedback pozitiv urmat de o tăcere răsunătoare. Lucrurile par să se întâmple pe dos și fără vreo logică. Cei mai mulți sunt “influenceri” sau dau tips & tricks despre cum să te pregătești pentru un interviu, HR-i care îți confirmă că atitudinea e importantă, iar apoi te resping că ai fost sincer. Hiring Manageri care îți spun că îți trimit oferta, iar apoi se răzgândesc și brusc închid poziția cu “un candidat mai calificat” și lista ar putea continua. Și e tragic, vă zic.

Piața din România suferă o transformare și nu neapărat una bună - asta afectând, în special, oamenii buni și foarte buni. Piața angajatorului dictează, salariile au scăzut și așteptările au crescut (sau nu neapărat, depinde de rol). Sunt roluri unde se angajează și acum haotic, doar pentru a se încadra într-un anumit buget și ah... DULCELE VENIT LA BIROU. Calitatea, mai la urmă.

Știu că am trăit într-o bulă 2020-2021, poate și ceva din 2022. O bulă care acum ne-a trezit la realitate. Dar încotro mergem?

În ipoteză, oamenii buni își găsesc rapid de lucru - și parțial, așa este. Dar își găsesc renunțând tot ei la diferite aspecte - financiare, legate de timp, work-life balance, etc. - practic merg în zona de compromis.

Mi se pare că România nu urmărește nici acum vreo zonă de performanță/excelență - ci tot zona de execuție.

Există o parte a vieții de recruiter pe care doar cei care lucrează în acest domeniu o știu și anume: abilitatea de a livra și de a procesa veștile neplăcute. Cum faci față la ele? Cum le digeri? Cum le comunici? Ce faci în momentul în care nici tu nu înțelegi motivele pentru care candidatul în care ai crezut atât de mult este respins? Unde rămân stocate toate astea?

Trăim într-o lume a dualității în care prețul este pus în funcție de ceea ce spui că știi să faci, nu ceea ce știi de fapt. Trăim într-o lume în care cuvântul contează prea puțin, aparențele sunt importante și acțiunile mai deloc. Trăim într-o lume unde normalul devine să fii diferit și să te mândrești cu asta.